Organizația noastră este parteneră la o DEZBATERE NAŢIONALĂ pe tema „NATURA DIN PERSPECTIVĂ INTERDISCIPLINARĂ” – desfășurată în Craiova
DEZBATEREA NAŢIONALĂ pe tema „NATURA DIN PERSPECTIVĂ INTERDISCIPLINARĂ” va avea loc la Craiova pe data de 20 DECEMBRIE 2018 la COLEGIUL TEHNIC DE ARTE ȘI MESERII „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” CRAIOVA începând cu ora 14:00, având următorul program:
- 14:00 – 14:30 Primirea invitaţilor;
- 14:30 – 15:30 Prezentarea lucrărilor pe secţiuni şi discuţii sub îndrumarea moderatorilor.
Argument:
Mediul înconjurător în ansamblul său, nu reprezintă obiectul de studiu al unei anumite științe, al unei discipline sau al unui domeniu al practicii umane, el este prin excelență un domeniu interdisciplinar. Ocrotirea naturii trebuie să devină o prioritate în educația societății, și de aceea școala încearcă să le dezvolte elevilor și profesorilor deprinderi, comportamente și convingeri pentru protejare și conservarea mediului în care trăim, pentru menținerea echilibrului natural, astfel încât și alții să se poată bucura de o viață frumoasă. Există foarte multe discipline școlare care pot aborda tematica propusă prin realizarea de proiecte, referate, postere, activități practice, făcându-i pe participanți să analizeze problematica mediului și să conserve natura.
SECŢIUNILE DEZBATERII:
Secţiunea S1: Ziua Mondială a Mediului
Secţiunea S2: Natura în literatura română
Secţiunea S3: Dunărea – abordare interdisciplinară
Secţiunea S4: Impactul evenimentelor istorice asupra mediului
Organizator:
COLEGIUL TEHNIC DE ARTE ȘI MESERII „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” CRAIOVA
Parteneri:
- INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEȚEAN DOLJ
- EURO EDUCATION FEDERATION
- CASA CORPULUI DIDACTIC DOLJ
- Mass-Media
Persoane de contact:
Prof. Stoica-Fetea Didona, 0765271850