Șapte ani de activitate a Asociației “Mic News”!
Se împlinesc 7 ani de activitate a Asociaţiei Mic News la data de 25.05.2017, în beneficiul copiilor cu afecţiuni grave şi al celor care provin din medii defavorizate. Voluntarii sunt în mare parte proveniți din instituțiile statului. Aceștia au informat în această perioadă cât mai corect cititorii asupra realităților din Romania, Chișinau, Olanda, Germania, Italia, reușind să obțină și Certificatul ISO 9001 pentru organizaţie de presă recunoscută acum internaţional.
In urmă cu mai bine de două luni Asociația „Mic News” s-a afiliat la proiectul de consolidare a unei prese libere și independente început de Federația „Euro Education” în urmă cu doar patru ani, devenită din anul 2016 internațională. Nu este vorba doar de o dezvoltare a presei în general ci și de consolidarea societății civile, destul de viciată în ultimii ani prin politizarea fără precedent a organizațiilor non-guvernamentale. Membrii acestei organizații constituie un model pentru toate O.N.G-urile fără viziune și un plan managerial în concurență cu instituțiile statului.
Evenimentul va fi cu atât mai frumos cu cât la aceiași dată, fondatorul Mihai Caldararu, împlinește frumoasa vârsta de 31 ani. O misiune deloc ușoară au avut fondatorii acestei organizații cu peste 14 proiecte de dezvoltare. Cea mai dificilă a fost “să-i ajutăm pe cei pentru care o viaţă normală ar fi un « vis împlinit » dar la care nici măcar nu îndrăznesc să spere”, a declarat Mihai Căldăraru, președintele Asociației „Mic News”.
În numele echipei noastre vă mulțumim pentru alegerea făcută de a face parte din federația „Euro Education” și vă promitem că împreună vom constitui un mecanism civil indestructibil politicilor totalitare sau extremiste ce împiedică dezvoltarea societății civile.
La mulți ani Mic News!