sâm. nov. 23rd, 2024

Clubul Sportiv „Voicu Dragon”, afiliat al al Federației „Euro Education” participă la Campionatul Mondial din Italia

 Andrei Bujor a obținut de patru ori titlul de campion național, practică kickboxing de 10 ani și este antrenat de distinsul domn Gabi Voicu, președinte al Clubului Sportiv “Voicu Dragon”Din 27 iunie 2016, clubul este și membru afiliat al Federației Euro Education cu drepturi depline în toate proiectele noastre și al afiliaților noștri. Potrivit ultimului comunicat de presă, tânărul sportiv de doar 18 ani se va lupta pentru titlul de campion mondial, sâmbătă, 12 noiembrie, la Bari în Italia. Iată ce declara ieri pentru presa gorjană: 

„De 10 ani practic kickboxing, acum am 18 ani și sunt elev la Liceul Energetic din Târgu Jiu. Una dintre cele mai importante victorii este cea de anul trecut locul III, la Campionatul Mondial, unde am participat la categoria seniori, deși eu făceam parte din categoria juniorilor, însă această categorie nu există la acest nivel. Sunt campion național multiplu, am acasă peste 30 de trofee și diplome. Nu am pe nimeni în familie care să practice acest sport, iar eu în momentul în care am început mi-am propus încă de atunci să îl practic la nivel de performanță. Cele mai dese antrenamente au loc înainte de competiții, când am câte două antrenamente de câte două ore pe zi. După terminarea liceului, vreau să merg la facultatea de Educație Fizică și Sport însă, până atunci, cel mai important meci al meu este cel de sâmbătă, când mă voi lupta cu Nicola Sanzione pentru titlul de campion mondial”. Din partea redacției și a Federației Euro Education îi transmitem respectele noastre, indiferent de rezultatul competiției.

Lasă un răspuns

You may have missed