mie. dec. 4th, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ! Propunerile profesorilor sunt argumente neglijabile și pentru guvernanți cu privire la modificarea legii „pensionarii personalului didactic”.

  La data de 5 noiembrie 2018, Federația EURO EDUCATION a făcut o solicitare scrisă președintelui Camerei Deputaților, iar la 20 noiembrie 2018, aceiași scrisoare era trimisă la Ministerul Educației Naționale. Tema dezbaterilor publice – o cunoașteți destul de bine.

Este vorba soluționarea legislativă privind „pensionarea personalului didactic la vârsta de 57 ani pentru bărbați și respectiv 55 de ani pentru femei”.  Se pare însă că atât domnul președinte al  Camerei Deputaților, cât și noul ministru al Educației Naționale, sunt la fel de impresionați pentru propunerile celor peste 14.900 de semnatari până la această oră. Dacă până acum le-am pronunțat numele, din respect pentru semnatari, nu le voi mai pomeni numele până în ziua dezbaterilor parlamentare pe această temă. Reamitim colegilor că nu vom renunța niciodată la acestă propunere legislativă, chiar dacă nu va fi soluționată nici în următoarele zece mandate parlamentare!

  • Este o promisiune solemnă și un drept democratic!

  Argumentele (la această propunere legislativă) pot fi aduse și din partea reprezentanților celor peste 14900 de semnatari, câți sunt până la această dată. Potrivit comunicatului, echipa EEF cere ca acest proiect legislativ să fie programat pentru sedințele din anul acesta calendaristic. Vom revenii cu informații!

Lasă un răspuns

You may have missed