joi. nov. 21st, 2024

Comunicat de presă al afiliații noștri de la „Organizația Națională Cercetașii României”, Filiala Târgu-Jiu

  În fiecare an, la 22 februarie, se sărbătorește Ziua Mondială a Cercetașului. Această  data reprezintă ziua de naștere a a ofițerului britanic Robert Baden Powell inițiatorul mișcării de cercetași. 

 În 1907, între 27 iulie şi 8 august, organizează pe coasta de sud a Angliei (insula Brownsea), o tabără pentru 20 de tineri în care promova prin educaţie non-formală spiritul de aventură, lucrul în echipă şi progresul personal, prin forţele proprii. 

Băieti și fete, cu vârste între 7 și 18 ani, au format spontan trupe de cercetași, care au alcătuit „The Scouting Movement”, care în curând a devenit un fenomen internațional.

Cercetași2

 În 1922, mișcarea avea peste un milion de cercetași în 32 de țări, în 1939 numărul de cercetași a fost de peste 3,3 milioane, ajungând, în prezent, la 10 milioane de cercetași și ghizi în 146 de țări din întreaga lume.

În România sunt peste 3500 de cercetași, organizați în 80 de filiale aflate în 31 de județe, ce derulează săptămânal activități în comunitate, sub îndrumarea atentă a 800 de voluntari adulți.Cercetași1

Cercetășia este o mișcare educativă care promovează non-violența și grija față de natură. Este un mod de viață.

Continuitatea mișcării cercetășești în lume este dată de metoda pedagogică cercetășească, veche de peste 100 de ani, dar unică și autentică printr-o adaptare continuă la nevoile actuale ale comunității. Adaptată pentru vârste cuprinse între 7 și 18 ani, ea antrenează dorința de a ști și de a progresa personal și oferă suportul cunoașterii prin: crearea unui cadru prielnic (acțiunile sunt dezvoltate într-un cadru imaginar, prin crearea unei povești și prin valorificarea spațiilor naturale), învățarea prin acțiune în grupuri mici (spre deosebire de sistemul teoretic, copilul/ tânărul descoperă singur informațiile noi, își dezvoltă abilități prin activitatea directă în cadrul propriului grup), oferirea ghidajului educațional prin suportul oferit de voluntarii adulți. Alături de actul educativ derulat săptămânal, cercetășia dezvoltă în timp un mod de viață, o promisiune tradusă prin datoria și respectul față de sine, față de aproape și față de valorile spirituale ale fiecăruia.

Cercetași4

“Adevărata cale către a atinge fericirea este să o răspândiți în jurul vostru” 

La mulți ani, cu multe amintiri plăcute, cercetași!

Lasă un răspuns

You may have missed