joi. nov. 21st, 2024

Președinta EEF-Sardinia, Iva Lăcrimioara, este laureată a Concursului literar Tradiții Românești în Mișcare, Ed III-a, Londra, 2019!

“Lanţul cu chei mi-a căzut din stele în creier, mi-au zornăit minţile de durere şi de sunet. Trupul meu tot deveni o cheie de fier, Doamne, pentru o uşă uriaşă la al cărei lacăt nu am cum să ajung, decât numai dacă mă ridici în braţe. Haide, cât eşti de mare, tu, haide, cât eşti tu de indiferent, răsuceşte-mă şi rupe-mă şi deschide odată uşa aia! Haide, deschide-o odată!” Cheile-Nichita Stănescu

Potrivit comunicatului transmis de Ionela Flood,“se încheie în aceste zile la Londra Festivalul Tradiții Românești in Mișcare, ed III , 2019. Derulat pe parcursul a 2 săptămâni , reunind publicul la cele 6 evenimente organizate,  acest festival a fost delicat Zilei Naționale a României 1 Decembrie. Finalizarea jurizării concursului literar ce a avut loc în cadrul festivalului a dat organizatorilor prilej de satisfacție dar și sentimentul lucrului bine făcut deoarece încununează efortul câtorva zeci de organizații, parteneri , voluntari, membrii ai juriului și a 66 participanti, scriitori romani debutanții și consacrați, din țară sau diaspora. Mulțumim tuturor pentru sprijin și încredere.”

Colega noastră de redacție, Iva Lăcrimioara, președinte EURO EDUCATION FEDERATION, Sardinia – a obținut locul I la Concursul “Tradiții Românești în Mișcare, ediția III, Londra 2019”. Din partea întregii echipe EEF îi mulțumim că ne reprezintă cu onoare și profesionalism în afara granițelor României. Lista completă aici

Lasă un răspuns

You may have missed